Deschiderea oficială a anului comemorativ „Joannes Kájoni 390” de ziua Europeană a muzicii vechi

Vă invităm joi, în data de 21 martie 2019, ora 18 în Biserica Franiscană de la Șumuleu-Ciuc, la evenimentul de deschidere a anului comemorativ „Joannes Kájoni 390”.

Centrul Cultural Județean Harghita împreună cu alte instituții culturale, asociații și primării a inițiat pentru perioada 2019–2020 un an comemorativ legat de aniversarea a 390 de ani de la nașterea lui Joannes Kájoni. Prin acest an comemorativ dorim să acordăm o atenție deosebită activității și personalității călugărului franciscan, culegător de muzică, compozitor, fondator de tipografie, constructor și reparator de orgi care a avut o contribuție însemnată la întocmirea codicelui care îi poartă numele Codex Caioni.
În anul comemorativ vor avea loc expoziții, concerte, prelegeri, concursuri pentru elevi, ziua deschisă plantelor medicinale, proiecții de filme, conferință și activități interactive pentru copii. Invităm actorii culturali, primăriile și școlile să participe cu inițiative și evenimente care să se adapteze subiectului acestui an comemorativ.
Deschiderea oficială va începe cu o slujbă comemorativă în data de 21 martie de la ora 18, celebrată de Urbán Erik OFM. În cadrul slujbei vor colabora cantorul Bíró János și Schola Gregoriană din Siculeni condusă de András Ványolós și Orsolya Ványolós
După slujbă va avea loc un program muzical realizat de muzicieni și profesori locali: András Szabó, Koppány Hunyadi, Zsombor Lázár, András Ványolós, Orsolya Ványolós, ansamblul Codex și Erzsébet Györfi.
Cu acest eveniment organizatori se alătură seriei de evenimente organizate cu prilejul Zilei Europene a Muzicii Vechi.
Începând din anul 2013, Rețeaua Europeană de Muzică Veche (REMA – Réseau Européen de Musique Ancienne) a marcat data de 21 martie – ziua de naștere a compozitorului Johann Sebastian Bach și începutul primăverii astronomice – ca fiind Ziua Europeană a Muzicii Vechi. Concerte, conferințe și alte diverse programe au loc simultan în toată Europa, în organizarea membrilor REMA având ca scop promovarea patrimoniului muzical istoric european.
Organizatori: Consiliul Județean Harghita, Centrul Cultural Județean Harghita, Ordinul Franciscanilor din Șumuleu Ciuc